Elisabeta Bostan, sărbătorită la 91 de ani, acasă, la Buhuși
Festivalul CineCopilăria, organizat în weekend (5 – 6 martie) la Buhuși, a adunat peste 1500 de spectatori la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”, cu toții prezenți pentru a o sărbători pe doamna filmelor pentru copii, Elisabeta Bostan, la ea acasă.
Familia, prietenii, actorii cu care regizoarea a colaborat, alături de publicul buhușean de toate vârstele, au participat la o serie de evenimente organizate în cinstea celei alintată Zizi sau Mutty.
Cu acest prilej, în semn de reverență, Primăria Orașului Buhuși a oficializat Casa de Cultură Buhuși sub numele Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși, iar Elisabeta Bostan a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului, prin Izabela Bostan, prezentă la eveniment.
Filme de excepție, în prezența unor mari actori
Pe marele ecran au fost difuzate câteva dintre filmele-semnătură ale regizoarei: Veronica – proiecție aniversară 50 de ani de la lansare, Campioana, Mama, Zâmbet de soare și Promisiuni. Printre cei mai entuziasmați au fost copiii, care au putut vedea chiar în orașul lor filme nemuritoare, despre cea mai frumoasă perioadă a vieții – copilăria.
Izabela Bostan, împreună cu nepoatele regizoarei, alături de actorii Ileana Popovici, Manuela Hărăbor, Bianca Brad, Mircea Diaconu, George Mihăiță și profesorul Laurențiu Damian au rememorat întâlnirile de suflet și au împărtășit cu publicul buhușean gânduri de bine pentru regizoarea filmelor copilăriei.
Articolul întreg, aici: https://www.europafm.ro/peste-1500-de-spectatori-au-participat-la-festivalul-cinecopilaria/